Urziceniul trimite un subsecretar de stat la Sănătate: Dan Octavian Alexandrescu

tavi alexandrescu

Medicul chirurg Dan Octavian Alexandrescu a fost numit ieri subsecretar de stat în Ministerul Sănătății, prin decizia nr. 248 a premierului Sorin Grindeanu, publicată în Monitorul Oficial al României nr.180/2017.

mof. decizie TaviConsilier municipal PSD și vicepreședinte al Colegiului Medicilor – Ialomița, Dan Octavian Alexandrescu este medic primar chirurg cu competență în chirurgie laparoscopică la Spitalul Municipal Urziceni din luna martie 2007.

A absolvit Facultatea de Medicină a Universității Titu Maiorescu în 1999, între 2000 și 2007 efectuându-și stagiatura și rezidențiatul la Spitalul Universitar de Urgență București.

Specializat în chirurgie colo – proctologică după un curs la unitățile universitar – medicale din Paris, Marseille și Rouen în perioada 2007-2008, doctorand în științe medicale, specialitatea Chirurgie Generală și absolvent al cursului de Management Spitalicesc la Școala Națională de Sănătate Publică și Management Sanitar, Dan Octavian Alexandrescu a fost director medical al Spitalului Municipal Urziceni în intervalul 2009– 2010. La inițiativa sa, în 2008, unitatea spitalicească a achiziționat și a pus în funcțiune o linie de laparoscopie, o premieră atât pentru Urziceni cât și pentru județ, pacienții ialomițeni putând astfel să beneficieze de condiții moderne de tratament chirurgical.

Din 2016 este vicepreședinte al Colegiului Medicilor Ialomița. (Eugen Cişmaşu – http://www.barikada.ro)

Comentarii