Urziceni: salubritate la mâna a doua cu tomberoane second – hand

tomberoane second - handbty

După autoturismele uzate, înmatriculate în Bulgaria, și magazinele cu haine purtate, Urziceniul se umple, încet – încet, și cu tomberoane second – hand. ”Mulțumită” Rosal, operatorul de servicii de salubritate, și ”grație” toleranței complice a administrației locale, în amplasamentele de depozitare temporară a deșeurilor dintre blocuri locul recipientelor metalice etanșe este luat treptat de niște containere din material plastic, fără capac și aflate într-o stare de deteriorare destul de avansată. Toate acestea în condițiile în care Primăria a cerut și a obținut de la Consiliul Local, în primăvara acestui an, majorarea taxelor de salubritate, pretextând influența taxei de mediu, însă nu a mai solicitat ulterior diminuarea facturilor pentru populație după ce, în luna iulie, Guvernul a suspendat obligația financiară până în 2019.

Astfel, deși din primăvară plătesc considerabil mai mult la factura de gunoi, un preț nejustificat având în vedere faptul că taxa de mediu a fost eliminată iar Rosal obișnuiește să arunce deșeurile colectate pe maidanele municipale, cetățenii Urziceniului primesc în prezent servicii de salubritate la mâna a doua, asigurate cu instrumentar second – hand importat din târguri occidentale precum Varazze, o stațiune italiană de doar 13.700 de locuitori.

tomberoane second - hand

bty

Comentarii