Toamnă culturală la Urziceni: Concursul „Dor fără saţiu” – ediţia a XXVI-a

13227393_279726095696658_3131969028105345773_o

Pe 24 noiembrie, Urziceniul va fi gazda Concursului Judeţean de creaţie literară şi artă plastică „Dor fără saţiu”, manifestare culturală de tradiţie, ajunsă la a XXVI-a ediţie.

Competiţia se adresează tuturor creatorilor din judeţul Ialomiţa, aflaţi la vârsta adolescenţei şi a proiectelor literar – artistice.

Potrivit regulamentului, concursul se organizează în două secţiuni cuprinzând fiecare câte două categorii, după cum urmează:

  • I. Creaţie literară:
  1. Poezie
  2. Proză scurtă
  • II. Artă plastică:
  1. Desen în cărbune
  2. Pictură în ulei

Participanţii vor intra în concurs cu 5 – 7 poezii sau 1 – 3 lucrări în proză, pentru secţiunea creaţie literară, şi/sau 2 – 3 lucrări în cărbune, respectiv 1 – 3 lucrări în ulei, format A4 sau A3, pentru artă plastică. Tema este liberă.

Lucrările la secţiunea creaţie literară, tehnoredactate sau scrise de mână citeţ, vor fi trimise în două exemplare, până la 10 noiembrie 2017 – data poştei, pe adresa: Casa Municipală de Cultură, Biblioteca Municipală „Constantin Ţoiu”, str. Calea Bucureşti, nr. 27, Urziceni, Ialomiţa, cod 925300, sau prin poşta electronică la adresa: biblioteca_urziceni@yahoo.com.

La secţiunea artă plastică, lucrările vor fi trimise prin poştă la adresa menţionată mai sus sau pot fi depuse la sediul Casei Municipale de Cultură Urziceni.

Lucrările vor fi semnate şi vor conţine următoarele informaţii:

– Numele şi prenumele concurentului

– Data naşterii

– Adresa

– Telefoane la care poate fi contactat

– Clasa şi denumirea liceului

– Participări la alte concursuri de profil

Evaluarea creaţiilor literare va fi făcută de un juriu format din scriitori ialomiţeni consacraţi, profesori de literatură şi alte personalităţi culturale din judeţ.

Juriul va acorda premii şi menţiuni pentru fiecare secţiune a concursului.

Palmaresul concursului va fi făcut public prin partenerii media – revista „Helis”, ziarele „Gazeta de Urziceni”, „Conica Ialomiţeană” şi „Ialomiţa”, respectiv Radio „Campus”, iar diplomele vor fi trimise prin poştă participanţilor premiaţi, în săptămâna 10 – 16 decembrie 2017.

Cele mai bune lucrări la secţiunea creaţie litarară vor fi publicate în revista Helis, lucrările la secţiunea artă plastică urmând a fi expuse în foaierul Casei Municipale de Cultură Urziceni.

Informaţii suplimentare se pot obţine la telefon: 0243/257.784. (Director – Nicolae Petrache).

Comentarii