„Revelionul Caricaturiştilor” revine pe afişul evenimentelor culturale ale Urziceniului

poza-festival-2

Urziceniul îşi reîntregeşte suita manifestărilor culturale anuale, prin organizarea celei de-a XX-a ediţii a Festivalului Naţional de Umor. Evenimentul beneficiază de o finanţare în valoare de 17.550 lei din bugetul local şi se va derula pe coordonatele celor două concursuri deja consacrate – Concursul internaţional de caricatură şi Concursul naţional de epigramă.

Potrivit regulamentului, tema de anul acesta a secţiunii de Caricatură şi grafică umoristică este „Innocence” sau, la alegere, temă liberă. Lucrările pot fi trimise până pe data de 18 noiembrie, expoziţiile urmând a fi vernisate pe 3 decembrie. Valoarea totală a premiilor este de 1.000 de euro: Premiul I – 500 de euro, Premiul al II-lea – 300 de euro, Premiul al III-lea – 200 de euro. Se vor acorda, de asemenea, 10 premii speciale constând în catalog şi diplomă. Concursul este deschis tuturor caricaturiştilor din lume, profesionişti sau amatori.

La secţiunea Epigramă, tema concursului este „Inocenţă”. Se vor acorda următoarele premii: Premiul I – 400 de lei, Premiul al II-lea – 300 de lei, Premiul al III-lea – 200 de lei.

La ambele secţiuni, se vor acorda premii pentru concursuri ad-hoc, cu temă impusă, pe parcursul derulării Festivalului.

Jurizarea la secţiunea Caricatură va fi făcută de un juriu internaţional, iar la Epigramă de un juriu naţional, foruri conduse de personalităţi culturale de marcă: Ştefan Cazimir – preşedintele de onoare al Festivalului, Iulian Pena-PAI – preşedintele juriului la secţiunea Caricatură şi Cornel Udrea – preşedintele juriului la secţiunea Epigramă.

Comentarii