Percheziții în Ialomița și Călărași la o grupare de proxeneți și traficanți de minori

diicot

Procurorii DIICOT și polițiști de investigații criminale au efectuat 17 percheziții domiciliare pe raza județelor Călărași și Ialomița, în cadrul unei acțiuni de destructurare a unei grupări specializate în săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori și proxenetism.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, începând cu anul 2016, membrii grupării s-au implicat în recrutarea și exploatarea sexuală a unor persoane minore și majore din județul Călărași, în vederea obținerii unor sume de bani și a altor avantaje.

De asemenea, suspecții sunt cercetați și pentru mai multe furturi din societăți comerciale, având complici agenți de pază ai respectivelor firme.

La sediul DIICOT — Biroul Teritorial Călărași au fost aduse 15 persoane la audieri. (AGERPRES)

Comentarii