Funcţionarii din Administraţie intră în grevă

greva_administratie

Sindicaliştii din administraţia publică locală anunţă că marţi, 12 iulie, vor face grevă pe parcursul întregii zile după ce negocierile cu Ministerul Muncii privind creşterea salariilor au eşuat.

„Marţi va fi grevă în toată ţara, cu întruperea activităţii pe durata întregului program de lucru. Vor participa sindicatele şi salariaţii care au aderat la formele de protest iniţiate de Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie. În data de 19 iulie, urmează grevă generală pe termen nelimitat. În Capitală, vor paticipa la formele de protest Primăria Generală şi Primăria Sectorului 3”, a declarat Bogdan Şchiop, secretar general al FNSA.

Reprezentanţii Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie au avut sâmbătă negocieri referitoare la drepturile salariale cu Ministerul Muncii, discuţii în urma cărora sindicaliştii susţin că nu s-a ajuns la un consens. Sindicaliştii susţin că salariaţii din administraţia publică locală din România reprezintă cea mai slab plătită şi discriminată categorie de salariaţi din sistemul bugetar, majoritatea având venituri salariale brute apropiate ca valoare sau egale cu salariu minim brut pe economie (1.250 de lei pe lună).

„Sâmbătă la ora 15.00 au început discuţiile la Ministerul Muncii. Acestea s-au încheiat la ora 22.30. Până în jurul orei 21.00 am avut redactat un acord asupra căruia am convenit pe marginea revendicărilor noastre cu termene clare de soluţionare. A ajuns înapoi în altă formă, în sensul că toate termenele de soluţionare a revendicărilor noastre, datele concrete şi alte aspecte au fost excluse din acest acord, varianta finală conţinând doar o propunere prin care Guvernul se angaja să formeze încă un grup de lucru care să analizeze posibilitatea discutării şi revendicărilor noastre, ceea ce este inacceptabil. De la 15.00 la 21.00 am convenit asupra unui lucru, iar într-o oră şi jumătate s-a schimbat totul. Nu avem nicio explicaţie de ce s-a întâmplat lucrul ăsta, mai ales că împreună cu ministrul Muncii l-am formulat. La final a venit altă formă după ce căzusem de acord”, a mai precizat secretarul general al FNSA. (MEDIAFAX)

Comentarii