Consilierii PSD – ALDE denunţă practicile abuzive ale primarului Urziceniului

17012628_10208478981480219_1363683430_n

Aleşii locali PSD şi ALDE au elaborat un comunicat prin care aduc la cunoştinţa opiniei publice aspecte legate de o serie de acţiuni întreprinse de primarul Constantin Sava în exercitarea mandatului. Informarea semnată de membrii grupului PSD – ALDE din Consiliul Local Urziceni vorbeşte despre anumite presiuni la care sunt supuşi angajaţii Primăriei din partea edilului şef şi, de asemenea, atrage atenţia punctual asupra câtorva mecanisme ce funcţionează cu încălcarea legii la nivelul Administraţiei municipale.

Potrivit comunicatului, „consilierii grupului PSD – ALDE din Municipiul Urziceni iau public poziţie faţă de modul în care primarul municipiului, domnul Sava Constantin, înţelege să conducă aparatul primarului şi să administreze activităţile din responsabilitatea sa.

După revenirea domniei sale în exercitarea atribuţiilor de primar, domnul Sava Constantin a exercitat o presiune continuă asupra noilor angajaţi ai primăriei şi asupra oamenilor apropiaţi acestora, aceasta ducând la demisia unora dintre ei, deşi fuseseră angajaţi cu respectarea tuturor normelor legale şi îşi îndepliniseră atribuţiile fără nici un reproş. Acest lucru ne face să credem că practica actelor ilegitime petrecute în Primăria Urziceni va continua.

De aceea, prin prezentarea unora dintre acestea, sperăm că vom da de gândit primarului şi vom aduce activitatea din primărie în cadrul legalităţii şi al interesului public:

  1. Timp de doi ani, până în august 2016, o angajată a compartimentului Bază Sportivă, doamna Tănase, a încasat salariu fără să presteze nicio zi de muncă nici în compartimentul unde era angajată şi nici în alt compartiment. Probăm cu declaraţia şefului locului de muncă;
  2. Este o practică în Primăria Urziceni de a nu urmări construcţiile care se edifică, indiferent de natura proprietăţii terenului. Pe domeniul privat al Municipiului, la vest de strada Plantelor şi sud de strada Labirint, există mai multe case de locuit ridicate în ultimii ani fără autorizaţie de construcţie, unele fără drept de folosinţă asupra terenului. Situaţia este cunoscută, proprietarii iniţiind demersuri pentru intrarea în legalitate, unii solicitând înregistrarea în evidenţele fiscale cu bunuri imobile, fără a face dovada actului de proprietate şi fără a deţine autorizaţie de construcţie;
  3. Marea majoritate a contractelor de închiriere şi concesiune a terenurilor aparţinând domeniului public său privat sunt întocmite fără respectarea legislaţiei specifice:

– Contractul iniţial între Primăria Urziceni şi S.C. Jubileu Com SRL prevedea închirierea unei suprafeţe de 12 mp. Ulterior, primarul Sava Constantin prin act adiţional şi fără hotărâre de consiliu local (HCL) măreşte această suprafaţa la 40 mp. Prin contractul 3242/2015 păstrează suprafaţa de 40 mp închiriaţi, deasemenea în lipsa unei HCL şi fără procedură de licitaţie, aşa cum prevede legea;

– Menţionăm că toate contractele de închiriere a suprafeţelor din domeniul public în scopul desfăşurării de activităţi comerciale sunt încheiate în lipsa unei HCL de atribuire, fără procedură de licitaţie şi la valoarea de 0,5 euro/mp/lună, aducând prejudicii bugetului local. Exemplificăm cu contractul 9248/2015, C 180/2016, C 4370/2015, C 22330/2015 etc;

– Terenul intravilan sau extravilan aparţinând domeniului public său privat folosit în scop agricol este atribuit în chirie de către primar doar în baza unei solicitări, fără HCL şi fără licitaţie (C1232/2016 etc);

  1. Imobile aflate în proprietatea UAT Urziceni sunt folosite de terţi (persoane fizice sau juridice) în lipsa unor contracte de închiriere sau administrare, utilităţile fiind plătite din bani publici (adresa 15488/28.07.16);
  2. Bunuri aparţinând UAT Urziceni sunt închiriate la preţuri modice, în lipsa unei HCL şi fără licitaţie (buldoexcavator închiriat timp de un an cu 200 lei/lună, C 202/2016), aducând prejudicii bugetului local;
  3. Sunt situaţii în care procesul verbal de recepţie finală aferent unor lucrări se încheie mult înainte de expirarea perioadei de garanţie acordată lucrărilor, cu restituirea garanţiei de bună execuţie, creând prejudiciu prin neefectuarea lucrărilor de reparaţii în garanţie. De asemenea, există contracte de asfaltare străzi care nu prevăd şi garanţia acordată lucrărilor (contractele subsecvente 1, 3, 4 şi 5 aferente Acordului Cadru nr.22933/2011 încheiat între Primăria Urziceni şi SC Delta ACM Bucureşti).

Am expus aceste fapte pentru a arăta modul în care primarul Sava Constantin înţelege să respecte legea şi ne exprimăm încă o dată încrederea că putem aduce dezvoltare durabilă municipiului doar cu respectarea tuturor normelor legale şi prin acţiuni nediscriminatorii.

Consilieri PSD – ALDE:

– dr. Alexandrescu Octavian

– ec. Buculescu Elena

– ing. Cazan Liviu

– prof. Dumitrescu Ion

– ing. Niţă Nicuşor

– ing. Petre Ştefan

– Ştefan Sorin

– Ec. Stoian Dorin

– jr. Costică Valentina

– prof. Neagu Marian

Comentarii