Cercetătorul Marius Stan – Cetăţean de Onoare al municipiului Urziceni

marius-stan

Consiliul Local a aprobat, la începutul acestei săptămâni, propunerea de acordare a titlului de Cetăţean de Onoare al municipiului Urziceni fizicianului Marius Stan.

Documentaţia anexă proiectului de hotărâre menţionează faptul că Marius Stan a avut un merit deosebit în dezvoltarea activităţii ştiinţifice, pentru aplicaţii în domeniul energiei, şi, de asemenea, a adus contribuţii importante la modernizarea şi ridicarea competitivităţii produselor industriei electrotehnice româneşti. „Personalitate remarcabilă a vieţii culturale şi ştiinţifice, domnul Marius Stan a desfăşurat o intensă activitate cultural – artistică şi educativă în cadrul instituţiilor de profil din municipiul Urziceni. A publicat numeroase articole ştiinţifice în reviste de specialitate, a fost membru activ al Cenaclului literar „Dor fără saţiu”, remarcându-se ca un talentat poet şi prozator. Pentru activitatea laborioasă depusă şi pentru implicarea în viaţa comunităţii, pentru merite deosebite în activitatea cultural – ştiinţifică a municipiului Urziceni, pentru demonstrarea unei înalte capacităţi de lider şi promovarea unor idei novatoare în asigurarea dezvoltării comunităţii, în semn de respect pentru omul şi cetăţeanul Marius Stan, am iniţiat prezentul proiect de hotărâre”, precizează expunerea de motive semnată de viceprimarul Liviu Cazan.

Propunerea de acordare a Titlului de Cetăţean de Onoare al municipiului cercetătorului Marius Stan a fost susţinută şi de conducerea Bibliotecii Municipale „Constantin Ţoiu” şi a Casei Municipale de Cultură. Managerii celor două instituţii au supus atenţiei consilierilor un amplu referat de prezentare a activităţii ştiinţifice şi culturale derulate de-a lungul anilor în ţară şi peste hotare de şeful promoţiei 1980 a Liceului Teoretic Urziceni, Marius Stan. „La nivel internaţional, domnul Marius Stan se bucură de prestigiu în rândul comunităţii oamenilor de ştiinţă, conducând un comitet al Organizaţiei pentru dezvoltare Economică şi Cooperare (Organization for Economic Development and Cooperation) dedicat dezvoltării unei strategii globale pentru crearea de noi materiale. În vara fiecărui an, domnul Marius Stan vine în România pentru a-şi vedea părinţii şi locurile natale. Cu acest prilej, se întâlneşte cu foştii colegi, oameni de cultură şi scriitori din Urziceni şi Slobozia. Publică regulat în revista „Helis” încă de la apariţia ei, în anul 2003, iar la editura cu acelaşi nume i-au apărut volumul de proze scurte „Câteva zile” (2013) şi volumul de poezii „Un foc viu” (2015). S-a remarcat faptul că, deşi trăieşte la Chicago, Marius Stan scrie poezii şi povestiri din Urziceni”, se consemnează în referatul întocmit de Alexandru Buleandră şi Nicolae Petrache.

Marius Stan: „Vreau să contribui la grupul literar Helis pentru a restitui o parte din ce am primit în Ialomiţa şi mai ales în oraşul în care m-am născut”

Cercetătorul Marius Stan a absolvit cursurile Şcolii Gimnaziale nr. 1 şi pe cele ale Liceului Teoretic Urziceni. După terminarea Facultăţii de Fizică a Universităţii Bucureşti, a obţinut Doctoratul în Chimie la Institutul de Chimie – Fizică al Academiei Române. A lucrat mai mulţi ani în laboratorul de fizică a Întreprinderii de Ferite Urziceni. În 1997 a plecat în Statele Unite pentru un stagiu postdoctoral la Los Alamos National Laboratory (Laboratorul Naţional Los Alamos) unde ulterior a creat şi condus departamente de fizică şi chimie a materialelor. Activitatea ştiinţifică a lui Marius Stan este axată pe „materials design” (crearea de materiale cu proprietăţi optime) pentru aplicaţii în domeniul energiei. Grupul său de cercetare crează modele matematice ale proprietăţilor materialelor şi simulează pe calculator comportarea materialelor în condiţii extreme de temperatură, presiune sau radiaţii. Până anul trecut a fost consilier ştiinţific principal al Departamentului American pentru Energie, având rolul de a crea și coordona la nivel național o strategie și un program care să utilizeze tehnica de calcul avansată pentru dezvoltarea și optimizarea producției, transportului și stocării energiei, strategie care integrează metode teoretice, experimentale și de calcul într-un program coerent, de maximă eficiență. A publicat numeroase articole ştiinţifice în revistele de specialitate şi, de asemenea, scrie număr de număr în revista culturală „Helis” pe care o vede, potrivit propriilor msdeclaraţii, ca o continuare a Cenaclului literar „Dor fără saţiu”. „Vreau să contribui la grupul literar Helis pentru a restitui o parte din ce am primit în Ialomiţa şi mai ales în oraşul în care m-am născut. România este o țară de vis cu elemente de coșmar. Frumusețea și bogăţia naturală a acestui tărâm sunt fără egal, ca și talentul și inteligența românilor. Din prea-multul acestor calități s-a născut o dorință perversă de a complica totul, de a filigrana fiecare clipă cu un milion de încrengături, jelanii, reluări, acuzații și obsesii. De aici coșmarul vieții de zi cu zi în care mai mult decât lipsa banilor se simte lipsa bucuriei de a trăi simplu, fericit. Soluția este să punem mână de la mână și să facem să fie simplu”, declara Marius Stan, în urmă cu trei ani, într-un interviu pentru ştirile TVR 1.

În septembrie 2013, la vremea la care îşi lansa la Urziceni volumul de poezii „Câteva zile”, omul de ştiinţă, prozatorul, poetul, actorul şi pictorul Marius Stan regăsea municipiul ca pe un amestec frapant de înfrumuseţare şi abandon, afirmând pentru ziarul „Mesagerul de Urziceni” şi Radio „Campus” că îşi doreşte să fie parte din viaţa oraşului „din care este”: „Multe activităţi ar putea fi făcute aici şi eu aş vrea să ajut aşa cum pot. Am să revin cât mă mai ţin puterile în Urziceni – oraşul din care sunt. Îmi doresc mult să păstrez legătura şi să fiu implicat în ceea ce se va întâmpla în viitor. Speranţa mea este că multe lucruri frumoase se vor petrece aici, aşa că am să vin cât de des pot.”

Comentarii